Home » Cultură » Prințul William, al doilea în linia de succesiune la tronul Marii Britanii

Prințul William, al doilea în linia de succesiune la tronul Marii Britanii

Publicat: 23.10.2021

Prințul William, Duce de Cambridge, este fiul cel mare al cuplului Charles, prinț de Wales, și Diana, prințesă de Wales, fiind al doilea în linia de succesiune, după Charles, la tronul Marii Britanii.

Înainte de a se înscrie la Universitatea St. Andrews din Scoția, acolo unde a studiat istoria artei și, mai târziu, geografie, prințul William a petrecut un an călătorind. Fiind expus la activități caritabile încă de la începutul vieții sale de către mama sa, William a fost voluntar în Chile. De asemenea, prințul a muncit la o fermă britanică de lactate și a vizitat Belize și țări din Africa. În 2005, William a absolvit St. Andrews, iar în anul următor s-a înrolat la Academia Regală Militară Sandhurst.

În pofida dorinței sale de a se alătura forțelor britanice din Irak, oficialii militari au sugerat că nici prințul William, nici fratele său mai mic, Harry, nu ar trebui să facă asta, deoarece ar putea deveni ținte de atac, punând astfel în pericol pe ceilalți soldați. În 2008, William a fost atașat la Forțele Aeriene Regale (RAF) și apoi la Marina Regală, astfel încât să poată câștiga experiență în toate cele trei ramuri majore ale serviciilor armate. În 2010, William și-a finalizat pregătirea ca pilot de elicopter în Forțele de Căutare și Salvare RAF și a început un tur de serviciu în Țara Galilor.

Prințul William, printre cei mai populari membri ai familiei regale britanice

Se pare că prințul William a participat la peste 150 de operațiuni înainte de a-și încheia serviciul militar în septembrie 2013. William a activat ulterior ca pilot de ambulanță aeriană din iulie 2015 și până în iulie 2017, scrie Britannica.

Sursa foto: Profimedia

Prințul William se numără printre cei mai populari membri ai familiei regale britanice. William este admirat pentru calmul și eleganța afișate în urma accidentului rutier în care a murit mama sa, prințesa Diana, în 1997. Zece ani mai târziu, William și fratele său Harry au organizat o ceremonie memorială la Londra pentru a marca aniversarea morții mamei lor. La fel ca tatăl său, William este pasionat de sport și ecologie.

William a cunoscut-o pe Kate Middleton la St. Andrews

În 2020, prințul William a anunțat crearea Premiului Earthshot, fiind inspirat de inițiativa Moonshot a președintelui american John F. Kennedy de a trimite un om pe Lună. Premiul Earthshot avea să fie acordat în cinci categorii în decurs de 10 ani, iar obiectivul este „de a repara planeta”.

În noiembrie 2010, căsătoria prințului William cu iubita sa Catherine (Kate) Middleton a fost anunțată. Cei doi s-au cunoscut la St. Andrews. Nunta regală a avut loc la 29 aprilie 2011, la Westminster Abbey din Londra. Primul fiu al cuplului, prințul George Alexander Louis de Cambridge, a fost născut la data de 22 iulie 2013, iar fiica lor, prințesa Charlotte Elizabeth Diana de Cambridge, la 2 mai 2015. Kate Middleton a născut al doilea fiu al cuplului, prințul Louis Arthur Charles de Cambridge, la 23 aprilie 2018.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cine moștenește tronul Marii Britanii

Prințul Andrew, Duce de York, fiul controversat al Reginei Elizabeth a II-a

Prințul Philip a murit. Viața incredibilă a soțului reginei Elisabeta a II-a

Statuia-omagiu închinată prinţesei Diana, dezvelită de William şi Harry la Palatul Kensington

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship